In stomatologia de actualitate, implantul dentar reprezinta soluția terapeutica de elecție prin care se înlocuiesc dintii lipsa.

Implantul dentar este un “șurub” din titan, material biocompatibil, care este introdus in osul alveolar maxilar sau mandibular, reprezentând o rădăcină dentara artificiala. Dupa procesul de osteointegrare (creșterea osului de jur împrejurul implantului cu stabilizarea lui in os, o perioada de 4-6 luni in funcție de tipul implantului), se realizează coroanele dentare/lucrarea protetica, având un aspect natural, pentru a restabili funcția masticatorie.

Inserarea implanturilor dentare prezintă următoarele avantaje:

• realizarea unor lucrări fixe prin cimentare/înșurubare pe implanturi, evitând soluția mobila de protezare (protezele acrilice parțiale sau totale sunt dificil de acceptat de obicei de pacienții cu vârste nu foarte înaintate);
• susținerea structurii osoase prin utilizarea in masticație a tuturor zonelor dedicate acestei funcții; evitarea atrofiei osoase;
• refacerea funcționala și estetica a danturii.

Implanturile dentare sunt indicate in tratamentul tuturor formelor de edentație parțiala/ totala (situația in care pe arcada sunt absenți unul sau mai multi dinți).

• edentația unidentara – lipsa unui singur dinte, cu dintii vecini sănătoși.

In aceasta situație este de preferat inserarea unui implant dentar in detrimentul confecționării unei punți dentare ce presupune sub-dimensionarea dinților limitrofi și chiar devitalizarea lor.

• edentația terminala – lipsa unui dinte/mai multor dinți posteriori.

In acest caz nu se poate realiza o punte dentara din cauza lipsei unui stâlp posterior, pe care ar trebui sa se sprijine viitoarea lucrare fixa. Se poate opta pentru protezele mobilizabile scheletate, dar care necesita șlefuirea mai multor dinți sau a unei proteze mobilizabile cu croșete (cu o stabilitate precara)

• edentația totala – lipsa tuturor dinților de pe arcadele dentare;

Pentru ca protezele totale prezintă de multe ori un discomfort puternic și o stabilitate care lasă de dorit, pacienții noștri optează pentru soluția pe implanturi. Desi aceasta implica un cost mai ridicat (direct proportional cu complexitatea manoperei), pacientul își redobândește funcția masticatorie eficienta, estetica și chiar cea de fonație.

Contraindicațiile implanturilor:

1) Generale:

• absolute: anumite afecțiuni severe care contraindica intervențiile chirurgicale și realizarea unei anestezii (tumori maligne active, afecțiuni osoase grave, radioterapia, tratamentul cu bifosfonati pentru osteoporoza, tulburări psihiatrice severe, infarctul recent, insuficienta cardiaca severa etc);
• relative: diabet (insulino-dependent), anumite boli autoimune, graviditate, consum ridicat de tutun, tulburări psihiatrice;
  Pentru pacienții care prezintă contraindicații relative se realizează o analiza mai amănunțita a patologiei cu realizarea unor tratamente premergătoare.

2) Locale:

• dimensiuni osoase insuficiente (este necesara augmentarea osoasa după caz)
• sinus maxilar coborât (este necesara operația de sinus lift)
• igiena orala deficitara (se impune realizarea unei educații in vederea îmbunătățirii igienei orale)
• bruxismul (determinarea factorului cauzal și îndepărtarea acestuia)

Înțelegând ca implantul dentar ia locul dintelui pierdut din diferite motive, un aspect esențial in prelungirea duratei de viata a lui îl reprezinta îngrijirea și igiena orala a pacientului.