Ortodontie

OrtodontieOrtodontia este specialitatea stomatologica ce asigura o pozitie normala a dintilor pe arcadele dentare si se adreseaza urmatoarelor situatii:

  • Afectiuni dentomaxilare
  • Dinti inghesuiti sau / si strambi
  • Spatii intre dinti
  • Probleme cauzate de lipsa sau surplusul de dinti
  • Malocluzii si malpozitii

Dintii strambi sau care nu sunt aliniati corect sunt mai greu de intretinut, pot fi pierduti mai devreme datorita carierii si bolilor parodontale si, in plus, obliga muschii masticatori la un efort suplimentar, ce poate duce la dureri de cap, disfunctia articulatiei temporo-mandibulare si dureri la nivelul gatului, umarului si spatelui. Un alt dezavantaj este aspectul inestetic al dintilor strambi sau nealiniati corect.

Tratamentul ortodontic incepe de fiecare data cu o examinare completa a pacientului. Aceasta etapa cuprinde:

  • istoria medicala a pacientului si motivatia acestuia
  • examinare intraorala (igiena orala si starea generala de santate a dintilor si gingiei, arcadele dentare si ocluzia) si extraorala (tiparul scheletal, tesuturile moi si articulatia temporo-mandibulara)
  • radiografii dentare
  • mulaje ale danturii
  • stabilirea obiectivelor tratamentului ortodontic (imbunatatirea starii generale de sanatate, corectarea pozitiei dintilor, corectarea ocluziei)

Analizand aceste informatii medicul stomatolog va stabili tratamentul si modul in care acesta va decurge. Este important ca in momentul in care incepe tratamentul ortodontic pacientul sa aiba o igiena orala buna si sa nu prezinte carii netratate.

Aparatele ortodontice se impart in doua categorii-mobile si fixe.Cele mobile se adreseaza in special copiilor in perioada dentitiei temporare(dinti de lapte) si mixte.Aparatele fixe reprezinta cea mai moderna si mai eficienta tehnica ortodontica adresata adultilor. Ele pot fi de mai multe tipuri, in functie de estetica pe care o confera pacientilor, eficienta fiind aceeasi.

  • Aparate fixe metalice (bracketi metalici)
  • Aparate fixe ceramice-in culoarea dintelui
  • Aparate fixe safir-transparente
  • Aparate fixe linguale-tehnica incognito-in care bracketii sunt situati in spatele dintilor, conferind o estetica maxima